Totalul afișărilor de pagină

duminică, 21 decembrie 2014

Lev Tolstoi, ”Părintele Serghei”

         În Rusia patriarhală a secolului al XIX-lea, Tolstoi scrie despre viața unui sfânt, dar fără intenția de a urma vreun tipic dogmatic. Nuvela ”Părintele Serghei” are încărcătură religioasă, dar nu caută rigoarea patristică, dimpotrivă împinge limitele sacrului până în primejdioasa proximitate a scandalului.
             În literatura patristică sunt multe cazuri în care drumul spre sfințenie este precedat de căderi abisale în păcat. Însă tocmai în aceasta constă caracterul insolit al personajului tolstoian, Serghei ajunge la sfințenie, înfăptuiește miracole, anii la rând trăiește departe de deșertăciunile umane și totuși decade de pe treapta cea mai înaltă a desăvârșirii. Ajunge să fie muncit de gânduri carnale, se îndoiește de existența lui Dumnezeu, închipuindu-și că miracolele le-a înfăptuit pentru a câștiga faimă sieși și nu pentru a-l sluji pe Domnul.
         Decăderea și pierderea harului vindecător sunt aproape cu neputință, de închipuit când ne gândim la cei care au atins pragul sfințeniei, tăindu-și voia, aceștia ajung purtători de duh, însă tocmai în aceasta constă fragilitatea religioasă a acestei nuvele. Serghei parcurge un drum întors, în tinerețea sa nu a fost un mare păcătos, dar nici un virtuos, ci un tânăr obișnuit, poate puțin iute la mânie, dar cu aspirații firești, dotat cu inteligență superioară, provenind dintr-o familie bună și cu un drum neted în cariera militară, Serghei ar fi putut fi un tânăr cu o existență predictibilă după toate rigorile vremurilor sale.
        O dezamăgire în dragoste lasă urme adânci în sufletul impresionabil al tânărului Serghei, astfel că ia drumul mânăstirii și apoi al pusniciei. După ani de trudă și recluziune totală atinge pragul cel mai înalt al desăvârșirii, însă numai o clipă de rătăcire îl face să piardă totul, credința și încrederea în sine.
         Abia după această cădere, Serghei pornește pe drumul adevărat al sfințeniei, vagabondând și apoi trăind simplu în anonimat, ca unul dintre nenumărații sfinți necunoscuți.
         Paradoxal, secolul XIX  care a dat atât de mulți sfinți, în același timp a generat teorii ateiste precum darwinismul sau marxismul. Secolul în care moralitatea începe să decadă, în anumite părți ale lumii renaște una dintre cele mai profunde trăiri creștine, isihasmul.  Realitatea rusească a secolului al XIX-lea cunoaște această disjuncție uluitoare, perfect reflectată de nuvela lui Tolstoi. Mai puțin comentate decât fenomenele ateiste, evenimentele remarcabile care s-au petrecut, de pildă, la mânăstirea Optina au influențat puternic literatura rusă de la Puskin, continuând cu Tolstoi și apoi Dostoievski, dându-i acel amestec unic de filosofie și spiritualitate al cărui fin dozaj marchează caracterul inconfundabil al operelor acestor mari scriitori.


Niciun comentariu: