Totalul afișărilor de pagină

marți, 11 iunie 2013

"Viaţa lui Pi", Yann Martel

          Obişnuiţi de Eliade cu descrierea ritualurilor hinduse, cu siguranţă, cititorii români s-au aşezat confortabil în profunzimile lecturii când au trecut prin frumoasele pasaje care prezintă lumea indiană.
           Dacă Eliade pătrunde adânc în sacrul hindus, pendularea inocentă a tânărului Pi între marile religii ale lumii a satisfăcut într-o anumită măsură nostalgia cititorilor după lumea fascinantă pe care Eliade ştia să o descrie cu toate detaliile care îi încântă şi uimeşte pe cei înrădăcinaţi în cultura europeană.
           Un aspect care mi-a atras cu precadere atenţia a fost faptul ca, Pi călător şi degustător din toate marile religii ale lumii, nu face ierarhi şi nici nu rămâne fidel unei singure idei religioase, dimpotrivă le asează pe picior de egalitate, iar când se află la anaghie se roagă lui Iisus, Vishnu şi Mahomed simultan.
            Întâmplător sau nu, avem un scriitor european care a abordat o temă foarte asemănătoare, Giovanni Papini cu romanul "Gog". Personajul omonim al romanului se converteşte rând pe rând la toate mariile religii ale lumii, le analizează pe toate cu atenţie şi luciditate, fiecăreia demascându-i-se neajunsurile sau impurităţile. La final, Gog întelepţit prin focul numeroaselor filosofii şi credinţe religoase ajunge la o concluzie: creştinismul, spune el, este cea mai frumoasă şi nobilă dintre toate religiile lumii.
             În cazul lui Pi nu putem vorbi de vreo ierarhizare, cu toate că amprenta hindusă rămâne vizibilă în ciuda echitabilităţii cu care se străduieşte să satisfacă rigorile religiilor pe care le practică. Până la urmă amprenta psihologică a culturii în care s-a născut este atât de puternic înradacinată în resorturile sufleteşti, încât aceasta razbate indiferent cât de mare ar fi străduinţa obiectivităţii.