Totalul afișărilor de pagină

vineri, 17 iunie 2011

O editură pentru un om

              Ca mulţi alţi evrei şi Tudor Vianu a avut de suferit de pe urma originii sale. Numeroase şi mărunte mizerii i s-au făcut de-a lungul carierei universitare, ba mai mult a avut de suferit şi ca scriitor, refuzându-i-se publicarea unor monumentale lucrări pentru simpul motiv că era de origini evreieşti.

              Imputările erau cvasi întemeiate, tatăl se convertise la ortodoxism iar Tudor reprezenta deja a II-a generaţie de creştini din familia acestuia. În ciuda faptelor evidente, autorităţile vigilente îi cautau nod în papură chiar şi acolo unde apele se liniştiseră demult.
              Cumplită trebuie să fi fost vestea pentru Tudor Vianu că nu îşi poate publica lucrarea: "Arta prozatorilor români". A depus toate eforturile imaginabile astfel încât cartea sa să vadă lumina tiparului, a apelat la amici, a făcut rugăminţi, însă totul în zadar, nimeni nu era dispus să îşi pericliteze cariera sau să îşi pună la încercare siguranţa publică, fie şi de hatârului prieteniei.
              Soluţia a venit însă pe neaşteptate şi a fost cât se poate de originală, să se inventeze o editură, astfel încât nimeni nu ar mai fi fost nevoit să suporte nişte eventuale consecinţe negative. Aşadar, lucrarea lui Vianu a aparut în anul 1941 sub egida editurii Contemporane, o editura ivită de nicăieri, menită să rezolve o delicată problemă aflată la graniţa dintre literar şi politic. Ce vremuri ar trebui să mai avem oare pentru ca astfel de lucruri să se mai întâmple? Aspectul inedit al întâmplării constă în faptul că a aparut o editură doar pentru un om, celelalte elemente, care de fapt au condus la producerea sa sunt, însă, o pată întunecată în istoria noastră.
              În nişte vremuri poate mai neagre istoric decât cea de acum, cel puţin pentru evreime, se putea întâmpla un asemenea eveniment: de dragul culturii, din admiraţie pentru un munte de erudiţie, cum a fost Vianu, să se inventeze o  editură astfel încât o carte precum "Arta prozatorilor români" s-a ajungă la public. Câştigul pentru generaţiile care au urmat a fost desigur enorm.

miercuri, 15 iunie 2011

Nebănuita frumuseţe a criticii literare

               Descopăr cu surpriză şi placere în fiecare zi câte ceva din minunata culegere de medalioane literare a lui Zigu Ornea. Volumul, generos ca dimensiuni, l-am întalnit întâmplător la libraria Eminescu. Citisem mai înainte câteva dintre monumetalele sale lucrări despre importantele epocii literare ale culturii noastre, astfel încât nu puteam să trec fără interes pe lângă orice altă carte care purta numele criticului. Am luat volumul în mănă, l-am cântărit din ochi ca valoare şi m-am decis să-l cumpăr. Preţul, ca pentru majoritatea cărţilor de critică literară, era infim, dar bogăţiile pe care aveam să le descopăr în paginile sale mi se par acum nepreţuite.
             Cu o eleganţă a stilului pe care puţini au harul de a-l stăpâni, Zigu Ornea mi-a deschis ochii spre sectoare al literaturii române pe care le ştiam prea puţin sau pe care nu mă învrednicisem până acum să le iau în considerare. Aşa stau lucrurile, cel puţin pentru mine, în cazul scriitorului Peltz.
             Frumoasa prezentare pe care criticul i-o face, m-a determinat ca în viitorul apropiat să imi dedic o parte a timpului lecturii operei sale. Zigu Ornea a reuşit în doar câteva pagini de analiză să îmi stârnească interesul pentru un scriitor, despre care în cinci ani de studii la prestigioasa Facultate de Litere nu am auzit din glasul vreunui profesor nici macar un sigur cuvânt, mai mult decât atât, şi nici nu mă înşeală memoria, nu i-am auzit nici macar numele pronunţat.
             Chiar dacă nu îl bănuiesc pe Zigu Ornea de favoruri, fie ele nevinovate, probabil că există o urmă de simpatie care străbate graniţele obiectivităţii pentru acest scriitor, I. Peltz, la fel ca el, de origine evreiască. Desigur, simpatia despre care vorbeam emană din atmosfera prezentării şi nu din vreo judecată nefondată pentru, dealtfel, talentalul Peltz.
             Indiciul sensibilităţii faţă de problema evreiască poate fi observat cu uşurinţă de oricine. Antisemitismul şi toate gravele erori care au rezultat din acesta l-au preocupat pe autor, mai ales că originea sa a fost cauza câtorva neplăceri de-a lungul vieţii.
             Diseminate prin volumul de medalioane literare sunt şi alte observaţii cu privre la semitism. Criticul are o plăcere nedisimulată în a prezenta însuşirile extraordinare ale acestui popor care a ştiut de fiecare dată să învingă vitregiile istoriei şi să îşi întemeieze după perindări şi prigoniri milenare un stat al său în anul 1948. Izbănda poprului evreu e lăudată şi se pare că îl bucură până în străfundul sufletului.
             Faptul că problema evreiască este importantă şi pentru cultura noastră este neîndoielnic, dovadă că i-a preocupat pe mulţi scriitori, indiferent dacă aceştia aveau sa nu astfel de origini. Şi de un mai mare interes mi se pare şi studiul autorilor semiţi în spaţiul românesc şi a felului în care cultura noastră se oglindeşte prin ochii lor, căci ei deţin cel puţin o experienţa atavică a istoriei omenirii.