Totalul afișărilor de pagină

vineri, 1 iulie 2011

Franz Kafka, "Procesul"

                Lipsindu-l de contextul în care a fost scris, romanul lui Kafka ar putea părea o bizarerie, greu de urmărit, care îi pune la grea încercare chiar şi pe cei mai împătimiţi dintre cititori. Schema după care romanul este construit îi poate menţine atenţi, totusi, o vreme pe cei care sunt mai puţin răbdători în ale cititului.
               "Viziunea împreună cu" este cea care stă la temelia romanului. Nu ştim nimic despre personaj, despre drama lui, toate le descoperim treptat împreună cu protagonistul, pe măsură ce lui i se relevă evenimentele şi situaţiile în care trebuie să acţioneze, le aflăm şi noi cititorii. Nu cred că există bănuială că această tehnică ar fi aleasă întâmplător, în absenţa ei romanul şi-ar fi pierdut ţinuta enigmatică, parabolică pe care se străduişte din răsputeri să o afişeze.
                Uneori prea multa tehnicitate, simbolistica copeşitoare, trilioanele de mici amănunte de care trebuie să ţinem seama la fiecare pagină pentru a nu scăpa vreun detaliu ascuns sute de rânduri mai încolo, se pare că l-au sâcâit chiar şi pe unul dintre cei mai avizaţi cititori ai secolului trecut: Borges. Am aflat cu oarecare supriză că Borges nu-l agrea deloc ca scriitor pe Kafka şi cu multă surpriză am aflat că nu-l plăcea nici pe Poe. Pe amândoi îi numeşte scriitori de băieţei. Pentru Borges acest tip de scriitor păcătuieşte prin o prea mare învăluire a subiectului romanului, prin multe niveluri de lectură care în cele din urmă copleşesc cititorul şi sufocă plăcerea lecturii care, în final,  e tot ceea ce contează în literatură.
                     În ciuda neajunsurilor pe care la prima vedere romanul le poate avea, totusi scrierea lui Kafka nu e lipsită de un anumit farmec. Există mult umor pentru care ne trebuie un simţ de detectare al ridicolului ridicat, avem şi dramă pentru depistarea căreia trebuie să cunoaştem câte ceva din contextul în care romanul a fost scris.
                    Josef K. e un înlănţuit, un prizonier al unei lumi paralele care în roman tinde să copleşească lumea normală, coerentă, aşa cum credem, cel puţin, că o ştim cu toţii. Pe Josef K. nu l-am cunoscut niciodată ca un om cu adevărat liber, de la prima pagină a romanului e un acuzat, un damnat poartă povara unei vine pe care nici el şi nici noi nu o vom afla vreodată.
                   Capcana în care Josef a plonjat, nu e un coşmar sau o farsă, deşi pe alocuri ar putea să pară aşa, reprezintă lupta inutilă cu incoerenţa şi absuriditatea unei lumi care, ce ironie!, mizează tocmai pe coerenţă şi logică. Întocmai ca Josef K. de câte ori în viaţa asta nu am fost supuşi arbitrariului unor decizii luate după dispoziţia cuiva, sau de câte ori a trebuie să plecăm capul umil, asemeni negustorului Block, pentru că ştiam că semeţia şi îndrăzneala ne-ar putea costa scump şi cei cu putere ne vor strivi pe loc.
                    Lumea în care curajul nu îşi are sens este cea pe care Kafka prin stufărişul de simboluri o ironizeasă. Aparatul ultra-birocratic în care am ajuns să ne închidem singuri, ne transformă în nişte damnaţi de la început, nu avem altă sansă de a fi altfel decât vrea lumea să fim. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu Iosif, în primele momente se revoltă ideii că este acuzat, căci nu se ştie vinovat de vreo vină, trepatat începe să se acomodeze cu idea că ceva i se întâmplă, o justiţie îi cere socoteală, ca în cele din urmă ajunge să accepte că este un acuzat şi încearcă să caute un mijloc de a se salva. Citit ca o parabolă a omului modern, prizonier al propriilor sale reguli, romanul ironizează absurditatea instituţionalizată prin care ne prigonim până la urmă doar pe noi înşine.
 

13 comentarii:

  1. te invit sa participi la un concurs pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Uitasem că am citit această carte. Dacă îmi aduc bine aminte, la sfârşit, personajul principal, Josef K., este chiar executat. Un deznodământ oarecum neaşteptat pentru mine. Tot speram că, în cele din urmă, situaţia lui se va clarifica într-un fel sau altul, dar, evident, maniera lui F. Kafka este cu totul alta. Probabil că tocmai de aceea mi s-a şi şters din memorie atât de repede; e o carte nu tocmai pe gustul meu. Din punctul meu de vedere, e suficient absurdul lumii; în literatură, prefer claritatea şi logica.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este o carte valoroasă, sigur că da. Dar, sincer să fiu, mă deprimă îngrozitor... Spre deosebire de F. Kafka, un autor care îmi place foarte mult este John Steinbeck, un spirit puternic. Pozitiv. Fructele mâniei este un roman impresionant. De fapt, i-am citit toate cărţile pe care le-am putut găsi în biblioteca de la noi. Este un autor care îţi oferă o viziune mult mai adecvată, mai sănătoasă, aş putea să adaug, asupra vieţii. Merită toată atenţia şi aprecierea noastră; îl recomand oricui.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aşa este. Trebuie să fiu mai atent. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mi se pare ca 'Procesul' ar avea neajunsuri. E un roman fabulos, iar daca Borges a avut de comentat, intreb lipsit de sfiala: cine pisicii mei prajiti e Borges? ;)

    In ceea ce priveste intrebarea de capatai a blogului, raspunsul meu ar fi da cu majuscule, urmat de trei semne ale exclamarii. Exemplificare: DA!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragă Blowkult,

    Nu pot să nu remarc ironia legată de Borges. Pentru a te încuraja să îţi schimbi părerea despre el, îţi recomand să citeşti "Arta poetică", o culegere de mici conferinţe despre literatură pe care Borges le-a ţinut la o universitate din America. Atunci ai să-ţi dai seama că Borges este unul dintre acei cititori dezinteresaţi, preocupaţi numai de plăcerea lecturii, cu păreri extrem de sincere. Dacă lui nu îi placea Kafka până la urmă e dreptul lui...

    De asemenea, nu pot să nu imi exprim bucuria că te-ai ostenit să dai un raspuns întrebării mele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, da, de gustibus..
    Cu Borges a fost deziluzie la prima vedere. Asteptam sa ma impresioneze profund, sa ma dea pe spate, sa pot spune dupa ce inchid cartea 'Jos palaria!" Imi place sa cred insa ca intr-o buna zi mi se va parea altfel.

    P.S. Ce fel suna 'Draga Blowkult'. Ireal :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Eh... aşa... ca la o prima vizită pe blogul meu, am zis să te primesc cu toate onorurile :)

    RăspundețiȘtergere
  10. În cazul lui Kafka cred că perspectiva din care se face analiza contează foarte mult. Borges se leagă de stil şi greutatea căzută asupra receptorului prin detaliile excesive, lipsa simplităţii şi a misterului (la un moment dat spune că astea ar fi motivele pentru care este el apreciat, scrie simplu, fără înflorituri sau manipulări artificiale, împingând totuşi limitele ficţiunii), la Kafka detaliile vin să completeze lipsa ansamblului şi tot lasă loc enigmei pe care o menţionezi şi tu. Acum revenind la perspective, trebuie să ne gândim şi la destinul lui Kafka, pentru el este în primul rând apreciat pentru conotaţia socială a operei lui, exact cum zici în post, omul modern prins în cuşca birocraţiei care-i impune un comportament iraţional într-o aşa zisă societate condusă de raţiune. Trebuie să diferenţiem literarul de social la Kafka, pentru o analiză mai critică, iar singura operă rămasă care poate permite aşa ceva este, cred eu, America.

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte interesantă analiza „Procesului”, mi-am regăsit propriile concluzii. Pot însă să înțeleg punctul de vedere al lui Borges, e perfect legitim. Kafka este parte a literaturii de esență filosofică, în care forma este subjugată de mesaj. Acceptarea lui Kafka în panteonul existențialiștilor ne demonstrează că el trebuie citit într-o altă notă decât cea exclusiv literară.

    RăspundețiȘtergere
  12. O carte geniala. O apologie grandioasa a absurdului.

    RăspundețiȘtergere