Cervantes sau Servantes?

         Eram în anul doi de facultate când la cursul de "Literatură universală şi comparată" prin mormanul de cărţi cerute la bibliografia de curs apărea şi romanul lui Cervantes. Cumplit, aveam 21 de ani şi încă nu citisem o carte atât de importantă.

         Mă intersectasem cu "Don Quijote" pe la vârsta de 16 ani, când la recomandarea lui G. Călinescu din romanul său "Bietul Ioanide", la rândul său bietul Călinescu mi-o recomanda cu atâta căldură. Desigur un îndemn din partea criticului meu preferat nu mă putea lăsa rece, aşa că m-am pornit pe căutări prin biblioteca comunală la care aveam acces în acele vremuri. Cu noroc am dat de ea şi am dat bice cititului şi-am tot citit bucată de 50 de pagini, când un plictis inexplicabil m-a prins în mrejele sale şi am lăsat cartea pradă uitarii vreme de cinci ani.

          În anul doi, când cartea intrase la capitolul bibliografie obligatorie, nu mai aveam de ales aşa că am citit-o cu o minte mai matură, cu o experienţă de lectură mult mai bogată şi cu o capacitate de a o înţelege, care în urmă cu cinci ani îmi lipsea cu desăvârşire. Însă, cum la biblioteca Facultăţii de Litere o carte care a fost recomandată la un curs se mai găseşte doar vreme de cinci minute din momentul în care recomandarea a fost lansată, nu am reuşit să dau de splendidul roman acolo şi a trebuit să îl caut prin alte locuri.

           M-am dus acolo unde îmi era mai la îndemână, la biblioteca Metropolitană. M-am prezentat într-o dimineaţă la sala de lectură a bibliotecii, am completat un buletin de cerere, pe care am uitat să trec numele autorului trecând doar titlul romanului. Am înmânat buletinul de cerere custodei şi aşezându-mă la un pupitru îmi aşteptam cartea.

            La scurt timp custoda a revenit spunând că nu mi-a găsit cartea şi că trebuie să o caute din nou în calculator să verifice codul pe care l-am notat eu. A citit titlul de pe bilet şi m-a întrebat numele autorului care lipsea, i-am răspuns: "Cervantes". Custoda, o blonda rotunjoară, cu ochii verzi, străvezii îşi îndreaptă spre mine o privire moale şi mă întreabă: "Cervantes sau Servantes, cum se scrie?" În acel moment am înlemnit, o bibliotecară mă întreabă numele autorului lui don Quijote. Nu am pretenţia ca o persoană, care dă în fiecare zi altora cărţi spre citire, să îşi consume timpul cu lectura, dar măcar pentru deontologia profesiei să ştie cum se ortografiază în limba română numele unui autor precum Cervantes.

             După câteva clipe mi-am revenit, i-am spus cum se scrie numele şi mă amăgesc în continuare spunându-mi că nefericita bibliotecară nu l-a uitat nici în ziua de astăzi.