Mihail Bulgakov, "Maestrul şi Margareta"

        Partea I

                O coincidenţă a sorţii a făcut să citesc această carte chiar în postul Paştelui. Citind primul capitol nu bănuiam că povestirea va lua o turnură spre evenimente religioase. Părea doar o povestire bizară în care personajele încercau să prindă contur într-o scenă destul de sumară petrecută pe o stradă oarecare din Moscova.
                Doi scriitori ruşi Berlioz şi Ivan Nikolaevici Ponîriov îşi exprimau neîncrederea în adevarul povestirilor despre Iisus. Dacă Iisus a existat atunci trebuie să fi existat şi zeii, îşi aduceau aceştia ca argument pentru a-şi susţine teoria inexistenţei personajului biblic.
               Pornind de la acest nucleu, dacă Iisus a existat cu adevărat sau nu, se construieşte intriga. Premisa de la care porneşte romanul este una în profunzime comică. Desigur tipul de comic la care mă refer nu are nimic de a face cu sensul mundan, obişnuit al comicului.
               Pentru ca aceia care nu au citit cartea să înţeleagă la ce mă refer va trebui să intru puţin în detaliile primelor capitole ale romanului. Am menţionat mai sus două personaje: Berlioz si Ivan Nikolaevici Ponîriov, alături de ele îşi face apariţia şi profesorul Woland, neamţ ca origine, acesta intră fără să fie invitat în discuţia celor doi despre Iisus.
               După cum se va dovedi mai târziu acest personaj avea ceva necurat, susţinuse că îl cunoscuse pe Iisus în persoană şi stătuse de vorba cu Kant. Pentru a-şi convinge interlocutorii de adevarul celor spuse, profesorul Woland începe să prezinte cu lux de amănunte ultimele clipe din viaţa lui Iisus.
                În cazul în care a mai rămas vreo umbră de îndoială trebuie lămurit şi acest lucru: profesorul era diavolul în persoană. Mai mult decât atât nu e întâmplator faptul că Bulgakov îşi pune personajul în pielea unui neamţ. Sigur că unul dintre motivele principale trebuie să fi fost faptul că Faust a fost scris de Geothe, dar ca un amănunt pentru cei frustraţi de limba germană, Bulgakov s-a gândit, desigur..., şi la natura limbii germane care este una complicată, aproape drăcească.
               Acum să lămurim şi de unde vine efectul comic al romanului. Sarcina de a-i convinge pe atei de existenţa lui Iisus îi revine tocmai diavolului, recte profesorul Woland este cel care se străduieşte să îi convingă pe cei doi scriitori sceptici că existenţa lui Iisus e un fapt de necontestat. Romanul a fost scris în perioada comunistă. După cum se ştie comunismul nega existenţa lui Dumnezeu, aşa că e posibil ca în acele condiţii numai dracul îi putea convinge pe oameni că Iisus a existat cu adevărat.
               Între acest joc contrapunctic dintre divinitate şi demonic între social şi raţiune se construieşte un roman care nu se plasează între limite ci foloseşte chiar limitele pentru a-l dezarma pe cititorul sceptic. Cei cu care diavolul se întâlneşte ajung să înnebunească, pânza realului este străpunsă de irupţii ale fantasticului: avem motani care vorbesc, costume umblătoatre, bani care apar şi dispar, alifii fermecate care dau o frumusţe incredibilă celei care îşi unge pielea cu unsoarea vrăjită. E o lume în care mintea şi aşa şubrezită a celor care au trecut prin calvarul comunismului îi lasă pe oameni pradă voinţei mefistofelice, totul se construieşte ca o lecţie a felului în care diavolul, fie el de sursa religioasă, fie de sursă socială, recte comunismul, îi amăgeşte pe toţi cei slabi de înger.

Partea a II-a
  
               Am mai citit şi pe alte bloguri comentarii la adresa acestui roman. Partea a II-a e văzută mai mult ca o poveste de dragoste dintre Margareta şi Maestru. Desigur, sunt de acord cu acestă perspectivă numai până la un punct. Povestea de dragoste dintre Margareta şi Maestru e mai mult o tehnică de diversiune romanescă, cât - să zicem - o reitrare a unei iubiri de sorginte mitică cu valenţe iniţiatice.
              În partea a II-a Margareta primeşte de la Behemoth, motanul poznaş al satanei, manuscrisul pe care Maestru îl arsese de ciudă că nu a fost primit cum trebuie de critica vremii. Noi, citiorii, am lecturat pagini din roman, de dinainte ca instanţa narativă să ne dezvăluie că autorul lor este chiar Maestrul. Această strategie a romanului în ramă cred că ocupă cel mai important loc în partea a doua.
             Frânturile de roman despre Yeshua (Iisus) fac obiectul unei relatări apocrife despre ultimele momente al vieţii acestuia. Personajele biblice sunt prezentante într-o perspectivă pe care nu o bănuiam: Iuda este un îndrăgostit şi nu neapărat un trădător, iar Levi Matei nu este un apostol apatic şi supus al Învăţătorului, ci este un discipol înverşunat, turbat de mânie când află că trădătorul Mesiei fusese ucis, lipsindu-l astfel de ocazia răzbunării.
             O altă figură neglijată de istorisirile biblice este Pilat din Pont. În roman ocupă însă o podere narativă foarte mare. Pilat e prezentat sub o lumină umanizată, funcţia pe care o ocupa, aceea de Procurator al Iudeei, îl copleşeşte în anumite momente. Deciziile pe care le ia în sufletul său îi arată adevărata natură umană, Pilat nu voia ca Yeshua să fie ucis, dar iudeii îi cereau sângele şi el nu putea să le refuze dorinţa.
              După cum vom vedea din paginile romanului cel mai bine se reliefeză figura lui Pilat, toate celelalte evenimente: reprezentaţia teatrală, haosul pe care Woland îl crează cu uneltirile sale, balul satanei nu fac decât să alcătuiască fundalul unei nedreptăţi istorice. Pilat, cel care în fond, a hotărât soarta creştinăţăţii îşi primeşte în acest roman atenţia cuvenită. Arta sondajului psihologic este cel mai intens prelucrată în realizarea acestui personaj. Figura lui Pilat îşi câşitgă aşadar locul meritat într-un roman, ale cărui comentarii ar putea dura la nesfârşit.